Google+

Thread Rating:
  • 6 Vote(s) - 4 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comunitatea MyBB România
#1
Bine ai venit, dragă utilizatorule!
Suntem încântaţi să te cunoaştem şi să te avem alături în povestea noastră! (Dacă doreşti, ai putea să ne dai ocazia să te cunoaştem şi mai bine, spunându-ne câte ceva despre personalitatea ta în cadrul secţiunii "Să facem cunoştinţă!". Nu ar trebui să ai nicio reţinere în a face acest lucru. Noi ne vom asigura că te vom întâmpina aşa cum se cuvine.) Am fi şi mai fericiţi dacă am şti că senzaţia ar fi reciprocă. Totuşi, să lăsăm faptele să vorbească în acest sens!

Cuvânt înainte,

Acesta ar trebui să fie primul subiect pe care fiecare nou utilizator înregistrat pe acest forum să îl citească, înainte de a posta sau de ce nu citi alte subiecte existente. Este, după cum veţi vedea, mai mult decât un regulament. Mai pe scurt, încearcă în doar câteva cuvinte să exprime ceea ce este comunitatea noastră şi ce poate ea să vă ofere. Sperăm să vă simţiţi cât mai bine alături de noi, să fim o familie cât mai unită. Suntem conştienţi că fără voi nu am exista!

Cum orice poveste trebuie să se bazeze pe ceva, şi comunitatea noastră are nevoie de un regulament riguros, special creat pentru ca toată lumea să fie cât mai mulţumită. Regulamentul este un fel de contract nescris, cu rol de mediator între un utilizator şi restul comunităţii.
- Regulamentul intern al comunităţii MyBB România -

Din punct de vedere structural acesta este alcătuit din mai multe articole, care la rândul lor cuprind una sau mai multe aliniate. Un articol încearcă să reprezinte un atribut, iar un aliniat o descriere succintă a acelui atribut. În fine, atributul ar trebui să fie o parte fizică sau nu din comunitatea MyBB România.
CAPITOLUL I : Elemente introductive
Articolul 1, aliniatul 1 : Acest forum este guvernat de o serie de reguli, care trebuie respectate de către toţi utilizatorii săi, din momentul în care se înregistrează şi îşi creează un cont până în momentul în care doresc şi părăsesc comunitatea.
Articolul 1, aliniatul 2 : Orice persoană care se înregistrează pe acest forum, primeşte o serie de drepturi dar are, de asemenea, şi obligaţii. O parte din obligaţiile pe care trebuie să le respecte fiecare membru de pe forum, sunt enumerate în cadrul acestui regulament. Înregistrarea este necesară pentru a citi mesajele postate de utilizatorii deja înscrişi, pentru a avea acces la anumite secţiuni, pentru a putea răspunde la mesaje, pentru a putea descărca fişiere sau a avea dreptul de a deschide noi subiecte de discuţii.
Articolul 1, aliniatul 3 : Niciun utilizator al acestui forum nu poate invoca drept scuză pentru încălcarea regulamentului faptul că nu ştia de existenţa lui sau de prevederile acestuia. Ne rezervăm dreptul de a pune o legătură pe pagina principală a forumului, pentru a putea fi uşor de găsit şi de citit. Eventualele schimbări ale regulamentului le vom anunţa printr-o replică la acest subiect.
Articolul 1, aliniatul 4 : Orice modificare, prevedere a regulamentului intră în vigoare după cel puţin 48 de ore de la data publicării şi anunţării pe forum.
CAPITOLUL II : Ce vă oferim?
Articolul 1, aliniatul 1 : MyBB România se obligă să nu facă publice orice fel de informaţii legate de utilizatorii forumului, fără acordul acestora. De asemenea, nici nu poate să folosească aceste informaţii în scopuri private fără acordul persoanei respective.
Articolul 2, aliniatul 1 : Pentru a nu exista neînţelegeri încercăm să creăm un mediu propice pentru dvs. şi pentru dezoltarea dvs. Asta înseamnă că informaţia pe care o găsiţi aici trebuie să fie de calitate şi totodată conformă cu legile din ţara noastră.
Articolul 2, aliniatul 2 : Trebuie să fiţi conştienţi că din momentul în care aţi creat şi publicat ceva, înseamnă sunteţi de acord ca el să se afle în coproprietate cu comunitatea noastră. Ce înseamnă asta? Dvs. veţi fi în continuare răspunzători de conţinutul acestuia şi totodată sunteţi de acord cu ideea că o dată postat el nu poate fi şters decât de membrii din cadrul staff-ului nostru.
Articolul 2, aliniatul 3 : MyBB România încearcă aşadar să filtreze informaţia nou apărută pe forum, însă nu o poate face în timp real. De aceea, vă rugăm să ne raportaţi mesajele care conţin materiale ilegale sau care încalcă prevederile specificate mai jos pentru a lua cât mai repede măsuri.
Articolul 3, aliniatul 1 : Orice membru de pe acest forum are dreptul să ceară sancţionarea altui membru în cazul în care a depistat că acea persoană a încălcat regulamentul. După efectuarea cererii, un administrator este obligat să verifice şi să rezolve problema. El este obligat să vină şi cu motivaţii / sancţiuni în acest caz.
Articolul 3, aliniatul 2 : Cererea se va realiza în cadrul secţiunii "Discuţii private" şi trebuie să fie soluţionată de un administrator în cel mult 72 de ore de la data publicării ei.
Articolul 3, aliniatul 3 : Dacă decizia nu este una favorabilă, atunci se poate recurge şi la o contestaţie (depusă în cel mult 3 zile de la data producerii incidentului). În acest caz se va recurge la votul întregii echipei a comunităţii în soluţionarea problemei. Votul democratic va decide dacă soluţia găsită este corectă sau trebuie găsită alta. În cazul nefericit în care trebuie găsită o altă soluţie tot acest proces se va relua (pornind de la un administrator). Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că votul va dura o perioadă de 48 de ore.
CAPITOLUL III : La ce ne aşteptăm?
Contul meu
Articolul 1, aliniatul 1 : Fiecare membru de pe acest forum are dreptul la un singur cont. Doar în condiţii excepţionale în care doi utilizatori sunt fraţi sau navighează de pe acelaşi calculator se va permite existenţa a două conturi diferite.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - ban definitiv - permanent (pe contul nou creat)
Calitatea de membru
Articolul 2, aliniatul 1 : Respectaţi şi o să fiţi respectaţi, prin faptul că oferi respect unei persoane respecți și propria persoană. Nu se permit altercaţii pe forum. Nu vom ezita să dăm ban pentru conflicte cu alţi useri sau pentru crearea conflictelor. Nu întotdeauna se va trece la sancţiuni. Depinde de gravitate.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 20% warning - temporar (scos după 3 luni)
> la a doua încălcare - 30% warning - temporar (şters după 6 luni)
> la mai mult de 3 încălcări - 10% warning - permanent
Articolul 2, aliniatul 2 : Folosiţi corect punctele de reputaţie, nu oferiţi puncte pentru ochi frumoşi sau nu cereţi puncte de la alţi useri, veţi fi sancţionaţi, iar punctul de reputaţie poate fi retras de către administrator. Nu oferiţi puncte de reputaţie doar pentru că cunoaşteţi persoana respectivă. Punctele de reputaţie sunt un punct de reper pentru orice persoană nou-venită pe forum care vrea să încheie o afacere sau are nevoie de ajutorul vostru. Când oferiţi un punct de reputaţie încercaţi să lăsaţi o scurtă descriere pentru acel punct dat.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 20% warning - tempor (expiră după 6 luni)
> la a doua încălcare - 30% warning - temporar (expiră după 12 luni)
> la mai mult de 3 încălcări - 40% warning - temporar (expiră după 12 luni)
Publicarea de conţinut informaţional
Articolul 3, aliniatul 1 : Scrieţi într-o limbă română corectă şi lizibilă. Subiectul sau mesajul postat de dvs. trebuie să fie inteligibil. Încălcarea repetată va duce la sancţiuni. De asemenea vă rugăm să folosiţi un limbaj decent.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 10% warning - temporar (expiră după 3 luni)
> la a doua încălcare - 20% warning - temporar (expiră după 6 luni)
> la mai mult de 3 încălcări - 30% warning - temporar (expiră după 12 luni)
Articolul 3, aliniatul 2 : Nu trebuie să deviaţi de la subiect. În cazul în care începeţi să faceţi off topic acesta va pedepsit imediat.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 5% warning - temporar (expiră după 3 luni)
> la a doua încălcare - 15% warning - temporar (expiră după 6 luni)
> la mai mult de 3 încălcări - 25% warning - temporar (expiră după 12 luni)
Articolul 3, aliniatul 3 : Pe acest forum vor apărea tutoriale şi articole originale, scrise de userii noştri, pe scurt vrem să vă spunem să NU COPIAŢI niciun articol de pe forum. Nu este permisă copierea sau reproducerea unui articol/tutorial cu drepturi de copyright - dacă acest lucru este specificat... Astfel, MyBB România îi protejează pe cei cu drepturi de autor şi acordă sancţiuni în conformitate cu prevederile acestui regulament sau ale elementelor adiţionale acestuia. Nu postaţi informaţii ce ar putea încălca legile copyright-ului, în cazul în care este permisă expunerea acelei informaţii atunci vă rugăm să ataşaţi sursa informaţională.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 10% warning - permanent
> la a doua încălcare - 30% warning - permanent
> la a treia încălcare - ban permanent - valabil pe o perioadă de 99 de ani
Articolul 3, aliniatul 4 : NU postaţi informaţii false, vulgare, defăimătoare, rasiste, cu orientare sexuală sau orice alte date considerate ilegale pe teritoriul României !
Sancţiuni :
> pentru fiecare încălcare - ban definitiv - temporar (scos după 12 luni)
Articolul 3, aliniatul 5 : Nu încercaţi să postaţi materiale pornografice, sau orice tip de materiale ilegale (warez, cracks, hacking), inclusiv link-uri către site-uri care conţin asemenea materiale, prin intermediul sistemului de ataşamente. De asemenea orice fel de informaţie care este dăunătoare calculatorului unui membru şi este vorba despre viruşi, troieni, se încadrează tot aici.
Sancţiuni :
> pentru fiecare încălcare - ban permanent - valabil pe o perioadă de 99 de ani
Articolul 3, aliniatul 6 : Nu aveţi voie să includeţi în semnătură sau mesajele dvs. de pe acest forum emailul, ID-ul de Yahoo Messenger, Skype, număr de telefon sau alte informaţii private ce vă aparţin (secţiunea de vânzări face excepţie de la regulă!). Dacă doriţi să îi daţi unei persoane ID-ul de mess o puteţi face prin PM. În acest fel vă ajutăm să primiţi cât mai puţine mesaje de tip spam, sau să fiţi sunaţi de fel de fel de persoane. Pe lângă sancţiuni, membrii staff-ului vor edita şi vor scoate acest conţinutul dăunător.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 10% warning - temporar (expiră după 3 luni)
> la a doua încălcare - 20% warning - temporar (expiră după 6 luni)
> la mai mult de 2 încălcări - 30% warning - - temporar (expiră după 1 an)
Categoria "Platforma MyBB"
Articolul 4, aliniatul 1 : Nu cereţi support / ajutor pentru un forum ce foloseşte platforma MyBB şi nu există un link către MyBB Group în subsolul acestuia. De asemenea nu cereţi support pentru un forum care nu are copyright către traducerea noastră sau alte elemente pe care există copyright impus de noi. Donatorii fac excepţie de la acest articol.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - "Deny from support" pe o perioadă nelimitată de timp
Articolul 4, aliniatul 2 : În cadrul secțiunii "Platforma MyBB" trebuie să fiți atenți în momentul în care doriți să postați ceva. În primul rând dacă trebuie să setați o prioritate pentru postul dvs. vă rugăm să alegeți acea prioritate care se potrivește cel mai bine cu problema dvs. Dacă setați o prioritate mare pentru un lucru minor atunci puteți fi pedepsiți utilizând acest articol. De asemenea dacă titlul subiectului dvs. nu concordă cu ideea mesajului sau a problemei atunci și în acest caz puteți fi trași la răspundere cu acest articol. (Subiectele din secţiunea de support trebuie să aibă un titlu adecvat problemei şi nu titluri de genul următor : "O problemă", "Ajutor pls" etc.)
Sancţiuni :
> pentru fiecare încălcare - "Deny from Support" pentru o perioadă de 14 zile (nu veţi mai putea posta în secţiunile de ajutor)
Articolul 4, aliniatul 3 : În cazul în care aţi postat un subiect prin care cereţi ajutor şi nu mai intraţi pe forum să răspundeţi la replicile date de alţi membri din staff sau din afară, pentru o perioadă de timp mai mare de 7 zile atunci topicul dvs. se va închide şi se va muta în "Arhivă" de către un membru din staff. Nu întotdeauna se vor aplica sancţiuni! Donatorii fac excepţie de la acest articol.
> pentru fiecare încălcare - "Deny from Support" pentru o perioadă de 14 zile (nu veţi mai putea posta în secţiunile de ajutor)
Articolul 4, aliniatul 4 : În momentul în care postaţi un subiect, o problemă în cadrul secţiunii de faţă şi după o anumită perioadă de timp rezolvaţi problema singuri, fără să primiţi răspunsul pe forumul nostru, sunteţi obligaţi să daţi un reply la subiect şi să publicaţi rezolvarea.
> pentru fiecare încălcare - "Deny from Support" pentru o perioadă de 14 zile (nu veţi mai putea posta în secţiunile de ajutor)
Articolul 4, aliniatul 5 : Orice subiect în care cereţi ajutor, din cadrul secţiunii "Platforma MyBB", va trebui să conţină şi linkul către forumul dvs. MyBB. Astfel, prin excepţie, în această categorie nu se va considera publicitate postul dvs. Donatorii au voie să posteze subiecte fără a conţine un astfel de link.
Sancţiuni :
> pentru fiecare încălcare - "Deny from Support" pentru o perioadă de 30 de zile (nu veţi mai putea posta în secţiunile de ajutor)
Articolul 4, aliniatul 6 : Există posibilitatea, în cazul în care aţi primit "Deny from support" să cereţi scoaterea lui prin plata unui număr de 100 de puncte credit.
Articolul 4, aliniatul 7 : Fiecare simplu membru are dreptul de a promova platforma sa MyBB în cadrul secţiunii "MyBB-ul meu...", dar atenţie că nu se permite existenţa a mai mult de 3 topice pentru fiecare membru în parte. Mai mult decât atât, platforma promovată trebuie să aibă toate detaliile legate de copyright în regulă. De asemenea, nu se permite promovarea unor comunităţi care sunt private, adică nu au cel puţin 5 categorii de pe forum vizibile tuturor. Conţinutul acestor comunităţi nu trebuie să încalce legile curente din România. Donatorii nu se supun acestor restricţii în afară celei prin care se va promova numai site-uri ce au la bază platforma MyBB.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 10% warning - temporar (expiră după 3 luni) + topic închis, arhivat şi cu toate link-urile cenzurate
> la a doua încălcare - 20% warning - temporar (expiră după 6 luni) + topic închis, arhivat şi cu toate link-urile cenzurate
> la mai mult de 2 încălcări - 40% warning - temporar (expiră după 12 luni) + topic închis, arhivat şi cu toate link-urile cenzurate
Articolul 4, aliniatul 8 : Nu cereți ajutor în cazul în care forumul vostru folosește o resursă, precum o temă, care impune prezența copyright-ului, însă acesta lipsește. Există posibilitatea ca utilizatorul care cere ajutor să fi achiziționat o licență care permite ștergerea copyright-ului, însă utilizatorul trebuie să menționeze și demonstreze acest lucru. Acest articol cuprinde și cazul în care forumul cu pricina are conținut de hacking, warez, etc, aplicându-se aceeași sancțiune. Donatorii fac excepție de la acest articol.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - "Deny from support" pe o perioadă nelimitată de timp
Cu şi despre publicitate
Articolul 5, aliniatul 1 : Publicitatea este unul din lucrurile la care ţinem foarte mult. De aceea, am încercat să specificăm în ce condiţii sunt permise sau nu anumite "calupuri" de publicitate în cadrul comunităţii. Nu este permis în niciun fel să faceţi publicitate sau să prezentaţi ceva inducând în eroare userii asupra acestui lucru, fără să câştigaţi nimic din această afacere.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 20% warning - temporar (expiră după 6 luni)
> la a doua încălcare - 30% warning - temporar (expiră după 12 luni)
> la mai mult de 2 încălcări - 20% warning - permanent
Articolul 5, aliniatul 2 : Nu este permisă existenţa unui cont ce realizează prin numele său de utilizator publicitate unei persoane terţe.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - ban permanent - valabil pe o perioadă de 99 de ani
Articolul 5, aliniatul 3 : În semnătură este permis să aveţi un singur link. Puteţi să vă faceţi reclamă la bloguri personale, site-uri personale, proiecte personale pe care le susţineţi. Nu este permis să adaugaţi link-uri de referali în semnătură, site-uri warez sau orice alt gen de site care încalcă legislaţia în vigoare, din România. Aveţi dreptul să vă puneţi maxim o imagine în semnătură, de dimensiuni medii. Donatorii au voie cu maxim trei link-uri şi două imagini.
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 10% warning - temporar (expiră după 6 luni) - cu scoaterea conţinutului din semnătură
> la a doua încălcare - 10% warning - permanent - cu scoaterea conţinutului din semnătură
> la mai mult de 2 încălcări - 30% warning - permanent - nu mai poate folosi sistemul de semnătură
Articolul 5, aliniatul 4 : Secţiunea "Piaţa Virtuală" trebuie să rămână o secţiune curată, adică? Cel ce vinde/cumpără îşi expune preţul, nimeni nu are dreptul să conteste preţul cerut de vânzător/cumpărător. Nu este permis de niciun fel să comentaţi la adresa preţurilor cerute. De asemenea în cazul acestei secţiuni se aplică şi  un regulament adiţional, ce poste fi găsit în cadrul respectivei categorii. Orice fel de încălcare al acestui articol sau regulament adiţional este sancţionat astfel :
Sancţiuni :
> la prima încălcare - 10% warning - temporar (expiră după 3 luni)
> la mai mult de o încălcare la activ - 20% warning - temporar (expiră după 6 luni)
CAPITOLUL IV : Nivelul de warning...
Articolul 1, aliniatul 1 : În funcţie de nivelul de warning se aplică automat următoarele sancţiuni disciplinare :
>=20% - Userul este mutat la grupul Banat pentru o săptămână
>=40% - Userului îi este interzis accesul la postarea unor subiecte pentru o săptămână
>=60% - Userul este mutat la grupul Banat pentru 3 săptămâni
>=80% - Userului îi este interzis accesul la postarea unor subiecte pentru 4 săptămâni
>=90% - Userul este mutat la grupul Banat pentru 3 luni
>=100% - Userul este mutat la grupul Banat pentru 99 de ani
Articolul 1, aliniatul 2 : În momentul în care un user va fi sancţionat el va avea un nivel de warning egal cu X%. După procesarea warningului, se aplică instant o sancţiune disciplinară. Atenţie : se aplică o singură sancţiune disciplinară, alegându-se cea mai mare sancţiune posibilă, mai mică decât nivelul actual de warning al membrului. De exemplu : dacă un user are 50% warning i se va aplica sancţiunea de interzicere de postare şi nu se mai aplică cea de banare pentru o perioadă de timp.
CAPITOLUL V : Dispoziţii pentru moderatori
Articolul 1, aliniatul 1 : Moderatorul este persoană îndreptăţită să rezolve conflicte şi să aplică regulamentul aşa cum este el. Fiecare moderator de pe acest forum este obligat să aplice fiecarei persoane care încalcă regulamentul, pasaje, articole din acesta sancţiunile prevăzute. În cazul neaplicării de către acesta a sancţiunilor, atunci un administrator îi va putea scoate rankul.
Articolul 1, aliniatul 2 : Moderatorul este obligat să ofere warning în funcţie de fapta comisă. El trebuie să se documenteze bine şi înainte de a da un warning să realizeze o încadrare corectă a încălcării articolelor.

- Sistemul de Fișiere (Descărcări) -

Accesul la descărcarea anumitor fișiere publicate de alți utilizatori din cadrul comunității trebuie să se facă diferențiat în funcție de fiecare utilizator în parte și de activitatea acestuia. Așadar, dacă până acum nu existau limitări din punct de vedere al utilizării acestui sistem, de acum înainte s-au introdus o serie de restricționări legate de acesta și funcționarea lui.
Care sunt noile restricționări?
Una dintre cele mai importante restricții introduse este faptul că fiecare utilizator va putea descărca zilnic un număr limitat de fișiere. Partea cea mai frumoasă este că la sfârșitul zilei (undeva în jurul orei 00:10 - ora României) un task va acorda pentru utilizatorii care au fost online în ultimile 24 de ore un alt număr de credite aferent grupului primar al membrului. Este important de reținut faptul că numărul de credite nu se cumulează de la o zi la alta, iar contorizarea numărul de descărcări se face numai pentru fișierele oferite gratuit - ce au prețul egal cu 0! Dorim așadar să îi răsplătim pe cei care intră zi de zi pe forum și contribuie în mod activ la dezvoltarea comunității. Numărul de credite acordat diferă în funcție de grupul primar din care face parte utilizatorul : membrii simpli beneficiază de 3 credite / zi, donatorii de 10 credite / zi, iar cei din staff de un număr nelimitat de credite.
O altă restricție ține de numărul minim de mesaje postate pe forum pe care un membru trebuie să le aibă pentru a putea descărca ceva. Nu se poate să beneficiați de munca altor utilizatori fără a contribui măcar cu 2-3 mesaje în cadrul comunității. Numărul de mesaje a fost ales în așa fel încât să nu fiți nevoiți să faceți spam, lucru pe care nu îl încurajăm sub nicio formă. Așadar, pentru a putea descărca ceva membrii simpli trebuie să aibă în prealabil cel puțin 5 mesaje postate, donatorii cel puțin un mesaj, iar cei din staff pot avea și 0.
În fine, o ultima restricție se referă la viteza de download a unui fișier, tot în funcție de grupul primar al unui utilizator. Membrii simpli beneficiază de o viteză de maxim 50 KB / secundă, donatorii de maxim 100 KB / secundă, iar cei din staff nu au setată o limită anume.
Cum pot afla câte descărcări mai pot efectua?
Pe pagina de vizualizare a informațiilor unei descărcări anume există adăugat în partea dreapta-sus a tabelului respectiv un mesaj ce vă informează asupra numărului curent de descărcări rămase spre a putea fi efectuate până la sfârșitul zilei.

- Sistemul de Puncte Credit -

Am dorit să răsplătim într-un fel implicarea şi activitatea unor utilizatori, lucru pentru care am introdus acest sistem. Nu este altceva decât un sistem de monetare virtual, care oferă şi posibilitatea de a scoate ceva bani reali.
Cum obţinem cât mai multe puncte?
Există două mari direcţii de a obţine puncte virtuale, ce pot fi transformate mai târziu în bani. Prima modalitatea şi cea mai simplă este de a cumpăra puncte. Acest lucru se poate face utilizând unul din pachetele de aici. A doua modalitate este de a le câştiga. Momentan puteţi câştiga puncte prin încărcarea unor materiale ce pot fi descărcate de către alţi utilizatori utilizând aceste puncte, sau de ce nu prin oferirea de ajutor altor utilizatori de pe forum. O să detaliez în următoarele rânduri cum se poate obţine puncte oferind ajutor. Există secţiuni cum ar fi "O mână de ajutor" (+ altele) în care cel mai bun răspuns al unui subiect este "premiat" cu puncte virtuale, bineînţeles în funcţie de dificultatea problemei rezolvate. Există 4 nivele de dificultate pe care le poate avea o problemă (nivele setate de oamenii din staff) şi care aduc un număr diferit de puncte. Pentru rezolvarea unei probleme etichetată ca şi dificultate mică se va acorda 2 puncte credit, pentru dificultate medie 4 puncte, pentru dificultate mare 6 puncte, respectiv 8 puncte pentru dificultate extremă. Nivelul de dificultate e setat de către oamenii din staff şi depind de foarte mulţi factori. (Unul din aceşti factori este dacă respectiva problemă s-a mai rezolvat pe forum sau nu!) Ultimul cuvânt în acordarea punctajului este cel al autorului subiectului, deoarece al va trebui să vă dea efectiv punctele prin apăsarea pe legătura "Marchează cel mai bun răspuns", înainte de a marca problema ca şi rezolvată!
Ce pot să cheltui aceste puncte?
Dacă ai prea multe puncte şi nu ştii ce să faci cu ele, îţi putei da noi câteva idei. Păi în primul rând poţi să le transformi în bani reali. Acest lucru se poate rezolva prin vânzarea a cel puţin 1000 de puncte, utilizând formularul de aici. În maxim 21 de zile cererea ta va fi procesată de către unul dintre administratori.
În al doilea rând, poţi să le utilizezi pentru a cumpăra pachete de Donator pe o perioadă de timp care îţi vor aduce o serie de beneficii. Poţi de exemplu să "încalci" anumite articole din regulament sau să ceri support de "Prioritate zero".
În al treilea rând le poţi utiliza pentru a cumpăra spaţii publicitare în cadrul acestei comunităţi sau alte modificări / teme sau resurse grafice propuse de alţi utilizatori. Puncte să ai!

- Membrul lunii -

Lună de lună vor fi răsplătiți cei mai activi membri din cadrul comunității noastre, fie că au sau nu un rang în cadrul acesteia. Nu există anumite criterii de diferențiere, noi dorim să contribuiți cât mai mult la dezvoltarea comunității. Bineînțeles că munca dvs. va fi răsplătită așa cum se cuvine, prin puncte credit ce vor putea fi utilizate sau transformate în bani reali mai devreme sau mai târziu.
1. Nu va fi răsplătit un singur membru, ci doi sau mai mulți. Locul I va primi 100 de puncte credit, iar locul II - 50 de puncte.  Deoarece întocmirea clasamentului se va face în totalitate de către membrii staff-ului am ales ca în cazul în care sunt două persoane cu același punctaj pe primul sau al doilea loc, atunci răsplata să fie împărțită în mod egal acestora pentru a încuraja un vot cât mai corect. De exemplu, dacă sunt două persoane pe locul I și o persoană pe locul II, atunci fiecare persoană va câștiga câte 50 de puncte credit.
2. Topul se va crea pe baza votului membrilor staff-ului (nu și a simplilor utilizatori), după următoarea procedură : fiecare membru din staff va putea acorda 6 puncte virtuale (3 puncte pentru o persoană, 2 puncte pentru alta și un punct pentru altcineva), un membru din staff nu va putea da punctaje parțiale - ori dă toate cele 6 puncte ori nu votează deloc în luna respectivă, iar la finalul perioadei de votare clasamentul se face în funcție de numărul de puncte acordate. Nu se va putea afla cine pe cine a votat!
3. Totul va fi secret, în afara unui top 5 cu utilizatorii cu cele mai multe puncte. Atenție : topul nu va arăta și numărul de puncte pentru fiecare utilizator în parte ci numai pentru unii - citiți regula 5 pentru mai multe detalii.
4. Nu va exista un câștigător în momentul în care mai puțin de 50% din membrii staff-ului activi pe parcursul lunii trecute nu votează în luna respectivă. Din cadrul membrilor staff-ului fac parte toți utilizatorii care apar pe pagina "Forum Team", în afară de donatori.
5. Votarea se va realiza în primele 5 zile ale lunii curente și se va face pentru luna anterioară. În cadrul primei zile (1) topul va afișa numărul de puncte pentru utilizatorul aflat pe locul 1, în cadrul celei de a doua zi se va afișa numărul de puncte pentru cel de pe locul 2 și tot așa în ultima zi (5) pentru cel de pe locul 5. Pe data de 6 a lunii se va afișa clasamentul final pentru luna anterioară cu punctajele aferente, iar pe data de 7 se vor acorda automat punctele conform clasamentului și a regulilor jocului + resetarea clasamentului.
6. Anunțarea câștigătorilor se va face pe data de 7, prin intermediul unui nou subiect postat în cadrul secțiunii de "Concursuri".

- Piaţa Virtuală -

În toate subcategoriile prezente în cadrul pieţei virtuale, noile subiecte publicate necesită aprobarea unui moderator. De ce este necesară această aprobare? Iată care sunt motivele :
- mesajul trebuie să conţină în clar descrierea produsului pe care îl oferă;
- autorul trebuie să specifice suma de bani pe care o cere sau produsul pe care îl cere pentru ceea ce oferă el;
- cel puţin o metodă de plată validă trebuie să fie specificată!
- este important ca mesajul să conţină imagini sau alte informaţii care să ateste că produsul oferit este legitim; (de exemplu pentru o firmă se pot prezenta datele acesteia)
Sfătuim cumpărătorii ca înainte să cumpere ceva de la cineva, să se asigure că respectiva persoană este de încredere. Reputaţia unui utilizator este de exemplu un criteriu care poate emana încredere.
Keep walking !   http://www.mybb.ro
#2
Am modificat regulamentul. Versiunea curentă e 1.04.
Am adăugat articolul III.2.b și am modificat articolul III.5. Noile schimbări vor intra în vigoare începând cu data de 18 dec. 2011 ora 20:22.
Vă mulțumim.
Users : collective term for those who use computers. Users are divided into three types : novice, intermediate and expert.
Novice users : people who are afraid that simply pressing a key might break their computer.
Intermediate users : people who don`t know how to fix their computer after they`ve just pressed a key that broke it.
Expert users : people who break other people`s computers.
#3
Am modificat regulamentul. Versiunea curentă e 1.05.
Am mutat articolul III.13.b în III.6.a și am modificat pedeapsa pentru articolul III.6. Noile schimbări vor intra în vigoare începând cu data de 19 iulie 2012 ora 00:00.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Users : collective term for those who use computers. Users are divided into three types : novice, intermediate and expert.
Novice users : people who are afraid that simply pressing a key might break their computer.
Intermediate users : people who don`t know how to fix their computer after they`ve just pressed a key that broke it.
Expert users : people who break other people`s computers.
#4
Am modificat regulamentul. Versiunea curentă e 1.06.
S-a adăugat articolul III.11.a. Noile schimbări vor intra în vigoare începând cu data de 14 septembrie 2012 ora 00:00.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Users : collective term for those who use computers. Users are divided into three types : novice, intermediate and expert.
Novice users : people who are afraid that simply pressing a key might break their computer.
Intermediate users : people who don`t know how to fix their computer after they`ve just pressed a key that broke it.
Expert users : people who break other people`s computers.
#5
Regulament updatat!
Rog fiecare utilizator să recitească acest subiect!
Users : collective term for those who use computers. Users are divided into three types : novice, intermediate and expert.
Novice users : people who are afraid that simply pressing a key might break their computer.
Intermediate users : people who don`t know how to fix their computer after they`ve just pressed a key that broke it.
Expert users : people who break other people`s computers.
#6
Am adăugat secțiunea "Sistemul de Fișiere (Descărcări)" împreună cu toate limitările anunțate acum câteva zile. Îmi cer scuze că nu am putut să fac testarea mai devreme și să le pun mai devreme.
Happy Downloading!
Users : collective term for those who use computers. Users are divided into three types : novice, intermediate and expert.
Novice users : people who are afraid that simply pressing a key might break their computer.
Intermediate users : people who don`t know how to fix their computer after they`ve just pressed a key that broke it.
Expert users : people who break other people`s computers.
#7
A fost adăugat articolul 4, aliniatul 8. Noul regulament va intra în vigoare în data de 14 ianuarie 2014, la ora 00:00.

Vă mulțumim!


Forum Jump:


Users browsing this thread: 1 Guest(s)